Mutu plătește greșelile trecutului și probabil se căiește în cantonamentul de lângă Saint Gallen. A comis-o rău de tot, într-un moment în care banii și gloria îi luaseră mințile. Un club ca Chelsea nu uită și nu iartă. Asocierea brandului Chelsea cu un jucător care se droghează face rău la imagine. De aceea s-a vrut atunci îndepărtarea rapidă a lui Mutu.
Cum va trece Mutu de acest moment, ținând cont de faptul că peste două zile România va juca împotriva Franței? E greu să joci cu doi saci atârnați de gât plini cu 12 milioane de euro. Totuși, eu zic că Mutu are acum maturitatea și puterea psihică să se delimiteze de orice problemă și să se concentreze asupra unui meci care îi poate schimba lui și generației sale imaginea de „generație de carton”.
O calificare la un turneu final neîncununată de niște jocuri foarte bune nu poate schimba impresia dată până acum de Mutu, Chivu și ceilalți: niște fotbaliști talentați care puteau mai mult, dar care s-au irosit din cauza lipsei de seriozitate. Mutu și ai lui trebuie să strângă din dinți și să ne arate că au valoare. Prima ocazie e poimâine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER